Pasi in singuratate

Descarcă PDF

Cerul a tăcut de mult. Acum nu se mai aud nici oamenii. Ce liniște aleargă în jurul grădinii! Singurătatea îmi încolăcește sufletul ca un șarpe.
Lumina s-a topit în noapte. Floarea de pe masa nu-mi mai vorbește cu graiul său de parfum. Slova cărților și-a pierdut de mult sufletul. Madona lui Luini zâmbește, de altădată fără sens.
Tăcerea mă îmbracă cu sufletul său îndoliat.

Afară plouă fără sens. Dumnezeu a desprins isvoarele cerului și le-a uitat deschise. Cerul se lasă greu pe suflet. Pe masa o flaore alba își pleacă fața. În cuer o haină spânzurată privește negru cu ochii săi de nasturi. Tăcerea îmi strange pieptul ca o durere plină. Ceasul bare mereu și nu mai ostenește: are inimă de fer. Cărțile dorm în rând, străine una de cealaltă: fiecare cu taina ei.
Cerul se schimbă la față lăsând să treacă o rază subțire de soare: viața își cheamă în ajutor zeul.
Tare sunt singur și adânc!
Mă dor mădularele sufletului.