Moldova tristă

Descarcă PDF

Peste casa cu ziduri roșii a căzut umbră de plumb. Copacii goi se scutură de frig îngândurați de singurătatea zilelor ce vor veni. Peste spinările lungi ale dealurilor, trupuri nestatornice, ceața umblă să lege fuioare cenușii.

În depărtare s`aude cântecul trist al vieții ca un vaet prelungit a unor vâslași rătăciți pe o mare fără liman, fără nume.

Pasărea bucuriei n`a mai cântat,
Umbrele zilelor s`alungă neiertat.

Pământul lipește pleoapa cerului să nu mai vadă țara fără podoabă, fără graiu, fără lumină. Numai gândurile umblă rătăcitoare căi, să lege-un început.

Doamne, Ștefane cel Sfânt, s`a întristat Moldova!